Ioana Picoș, care candidează la Alegerile Europarlamentare din partea partidului PRODEMO, a anunțat că o prioritate a sa ca europarlamentar va fi actualizarea listei de substanțe interzise în România pentru a coincide cu cea a Centrului European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri (EMCDDA).

Ioana Picoș avertizează că 40,4% dintre cazurile de urgență cauzate de consumul de droguri apar în urma consumului de etnobotanice. Din septembrie 2018 însă, a devenit legal ca orice persoană să își poată procura etnobotanice cu condiția să fie pentru consum propriu.

„Etnobotanicele pot conține insecticide, pesticide, otravă de șobolani. 
Reprezintă varianta chimică a unui drog ilegal dar căruia i-a fost schimbată compoziția astfel încât să fie consumat legal”, explică ea pe pagina sa de Facebook.

Ioana Picoș spune că o soluție reală pentru a opri fenomenul este actualizarea listei de substanțe interzise pentru a fi în conformitate cu cea a Centrului European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri (EMCDDA). „Foarte multe substanțe care există legal în România, sunt deja pe lista drogurilor interzise din Europa”, explică actrița. Una dintre aceste substanțe este 5F-MDMB-PINACA, un canabinoid sintetic cunoscut și sub denumirea de spice.

Între lista europeană și cea românească există decalaje de ani de zile în ceea ce privește transpunerea în legislație, fiindcă nu există nicio instituție care să sesizeze Guvernul, iar acesta să actualizeze lista prin Hotărâre de Guvern.

„Este o disfuncționalitate asupra căreia voi putea să atrag în mod eficient atenția, iar actualizarea acestor liste este o soluție pe care o voi susține din Parlamentul European”, a declarat Ioana Picoș.

În Europa au fost aduse circa 650 de tipuri de etnobotanice, majoritatea din China. Canabinoizi sintetici (imită cannabisul), opioizi sintetici (imită heroina etc), catinoide sintetice (imită amfetaminele etc). Aproape toți consumatorii (91%) debutează în intervalul de vârstă de 15-24 de ani. Există însă și cazuri de copii de 12-13 ani care consumă. 
Consumatorii de etnobotanice au, majoritatea, studii universitare și postuniversitare.