O casă frumoasă tip conac, veche de mai bine de 100 de ani își poartă frumusețea într-o zonă liniștită din centrul istoric al Brăilei. Fotografii ale bunicilor, părinților și copiilor. Trecutul, prezentul și viitorul sub același acoperiș.
De aici pornește amintirea mea despre sărbătoarea Paștelui. Când bunica împreună cu câteva dintre surorile ei care veneau la noi în vizită, începeau să frământe coca pentru a face cozonaci. Erau foarte serioase și implicate. Era ca o datorie de onoare să pregătească toate cele necesare. Îmi plăcea să le ascult, să le privesc. Harnice ca albinele! Mama pregătea mâncărurile și faimoasa ei prăjitură „Ileana” pe care o tăia romburi și o așeza frumos pe platouri. Eu și sora mea îi dădeam târcoale și mai furam câte o bucățică fiindcă nu aveam răbdare până a doua sau a treia zi. Tata ajuta cu tot ceea ce era nevoie în casă și în curte. Curățenia era la ordinea zilei. Casa noastră se pregătea să primească „lumina cea adevărată”!
Eu și sora mea eram responsabile cu coloratul ouălor cu acuarele sau cu foi de ceapă, să le facem model cu frunze de pătrunjel sau cu ceară.
Nu îi uitam nici pe cei adormiți. Mergeam cu găleți și mături la cimitir, căram apă și curățam mormintele „alor noștri”. Puneam flori, aprindeam lumânări, dădeam cu tămâie și ne despărțeam de ei sărutând fotografia fiecăruia în parte, spunând „Dumnezeu să-l ierte”.
Bucuria copiilor era să vadă ce haine noi vor primi pentru a merge la biserică. Știam că „la Dumnezeu te duci cu respect, curat atât la interior cât și la exterior.”
La biserică, treceam pe sub masă de trei ori, ne închinam și primeam o mângâiere extraordinară când plecam spre casă.
În noaptea de Înviere aveam emoții! Lumea multă care venea din toate părțile spre același loc – biserica – dădea o stare de comuniune. Simțeam ceva sfânt, simțeam taina, simțeam minunea! Atunci când preotul ieșea cu lumina și băteau clopotelele, îmi dădeau lacrimile de fericire, pentru că Dumnezeu ne dădea din nou răspuns, că este cu noi și nu ne lasă singuri.
Cântam „Hristos a înviat” și lumina lumânării mă fascina.
Cu multă grijă o aduceam acasă pentru a primi și ea, casa, mângâierea lui Dumnezeu.
În dimineața de Paști, mama ne aștepta pe mine și pe sora mea să ne așezăm cu tălpile pe un obiect din fier. Într-un bol punea apă curată și un ou roșu și cu acea apă ne udam pe față. Să avem sănătate de fier și să fim rumene în obraji ca apa rozalie. Apoi mâncam ou cu cozonac.
Copilărie, amintiri, trecut…
Unul este acela care leagă trecutul de prezent și de viitor. Iisus Hristos! Cel care S-a dat pe Sine din iubire pentru noi și ne-a cerut să facem la fel unul pentru celălalt.
Să nu Îl uităm fiindcă El este Calea, Adevărul și Viața!
Hristos a înviat! 🕯☦